Ziua de 14 octombrie 2006 va rămâne probabil cea mai neagră din cariera lui Cech. Petr Cech, portarul lui Chelsea, s-a accidentat atunci foarte grav, după o coliziune cu Stephen Hunt (Reading), iar goalkeeperul ceh și-a spart capul, aflându-se la un pas de moarte. Medicii l-au transportat de urgență la spital, iar fotbalistul a revenit după doar patru luni între buturile londonezilor, purtând o cască de protecției.
Și la meciul de la București portarul a purtat nelipsita cască. În minutul 59 al meciului cu Steaua, Tănase a încercat un lob fabulos, Cech a respins spectaculos, dar în cădere s-a lovit cu capul de bară. Portarul a rămas întins pe gazon, iar toată lumea a avut o senzație de deja-vu.
După câteva minute de îngrijiri medicale, Cech și-a reluat locul în poartă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER